Istoric, context și influențe

Deconstructivismul din arhitectura contemporană este în opoziție cu raționalitatea ordonată a arhitectura modernistă. Relația sa cu arhitectura postmodernă este de asemenea una de contraritate.
Arhitecții postmoderniști și cei deconstructiviști în stare născândă au publicat studii teoretice în revista profesională Oppositions (apărută între 1973 – 1984), marcând astfel începutul unei rupturi definitive între aceste mișcări. Poziția deconstructivismului a fost una critică și confruntațională împotriva arhitecturii și a istoriei acesteia, dorind o arhitectură a dez-articulării și dez-asamblării. Poziția postmodernismului a fost o reîntoarcere la îmbrățișarea tuturor referirilor istorice la eclectism și ornament, în timp ce deconstructivismul refuză aceste acceptări. Acest refuz aliniază într-un fel arhitectura deconstructivistă cu anti-istorismul multor opere moderne, fiind totodată o parte a definiție noii mișcări.
Anterior revistei Oppositions, o altă scriere care a separat deconstructivismul de linia generată de modernism și postmodernism a fost lucrarea Complexitate și contradicție în arhitectură de Robert Venturi (în original, Complexity and Contradiction in architecture) publicată în 1966. Fiind simultan un punct important atît pentru postmodernism cît și pentru deconstructivism, Venturi aduce argumente în Complexity and Contradiction împotriva purității, clarității și, mai ales, a simplismului generat de modernism. Datorită publicării acestei lucrări, funcționalismul și raționalismul, cele două curente majore ale modernismului, au fost puse "la zid", fiind privite ca paradigme prin prisma scrierilor postmoderniste și deconstructiviste.